Educație media la clasă:
Ghid de implementare pentru profesori

Planuri de lecție și videoclipuri pentru dezvoltarea gândirii critice și a competențelor media ale elevilor de gimnaziu și liceu

Acesta este un ghid gratuit care se adresează profesorilor de gimnaziu și liceu. Scopul este să ofere profesorilor recomandări de cum pot introduce materialele dezvoltate de Expert Forum la clasă pentru a sprijini tinerii să dezvolte competențe media și competențe de cetățenie activă. Materialele pot fi folosite la clasă dar și ca activități extra-curriculare, precum în săptămâna altfel. 

Ce pot învăța elevii?

01
📰

Mass-media și democrație

Care este rolul mass-media într-o democrație și de ce este importantă presa liberă?

02
🔎

Cercetare online

Cum verificăm informațiile și cum distingem între surse credibile și informații false?

03
📱

Rețele sociale

Cum funcționează platformele pe care le folosim zi de zi?

04
🤖

Algoritmi și camere de ecou

Cum ne influențează algoritmii ceea ce vedem online?

05
⚠️

Dezinformare

Cum se propagă informațiile false și cum le putem recunoaște?

Ce vei găsi în acest ghid?

Planuri de lecție

Gândite pentru clasă, ușor de integrat într-o oră de curs: exercițiile includ metode precum lucru în perechi, sau echipe; materialele folosite sunt ușor accesibile pentru o sală de clasă.

Videoclipuri scurte

Pornind de la videoclipurile incluse în metodologie puteți facilita discuții la clasă despre rețele sociale, camere de ecou, algoritmi, dezinformare sau surse credibile de informare. Pot să fie ușor integrate în ore folosind o tablă smart/un videoproiector și sunt potrivite și pentru un format mai scurt de discuție, acolo unde nu aveți disponibilă o oră întreagă.

Materiale testate la clasă

10.000 +

Elevi din România au folosit materialele noastre la clasă

În ultimii trei ani, sute de profesori au folosit planurile de lecție dezvoltate pentru materia Educație pentru Cetățenie Democratică în clasele lor.

Zeci de ore

de observare la clasă

Materialele sunt lansate după ce acestea au fost testate de către profesori la clasă. În acest proces, echipa Expert Forum merge să observe cum sunt folosite materialele, pentru a ne asigura că lansăm cele mai bune materiale pentru nevoile profesorilor și ale elevilor.

10 + ani

de experiență în educația pentru democrație

Expert Forum lucrează de peste 10 ani pentru a dezvolta comunitatea Școala pentru Democrație, un program adresat profesorilor din România și Republica Moldova care numără peste 1000 de membri.

Cine a dezvoltat materialele?

Expert Forum (EFOR) are o vastă experiență în consolidarea educației pentru democrație în România prin programul Școala pentru Democrație. Încă din 2015, Expert Forum lucrează cu profesori din România și Republica Moldova. Pe parcursul acestor ani, am avut oportunitatea de a cunoaște și de a lucra cu peste 1000 de profesori, de a înțelege provocările pe care le au în clasă și de a îi sprijini pentru a crea oportunități de învățare mai eficiente pentru elevi.

https://scoalapentrudemocratie.ro/wp-content/uploads/2026/09/28.03.2025-Scoala-pentru-Democratie-IMG_3827-scaled-e1790085266536-768x352.jpg

Vrei să folosești materialele la clasă?

Completează formularul și primește acces la planurile de lecție.

Citește metodologia de educație media pentru profesori de liceu și gimnaziu pentru mai multe informații despre materialele educaționale, exemple de exerciții folosite în planurile de lecții, precum și concepte cheie folosite în predare.

Acest document a fost produs în cadrul proiectului Fighting Against Conspiracy and Trolls (FACT), un hub independent și nonpartizan lansat la mijlocul anului 2025 sub umbrela EU Digital Media Observatory (EDMO). Aflați mai multe despre activitățile hub-ului.

 

 

© 2026 Asociația Expert Forum (EFOR). Toate drepturile rezervate.

Copyright 2021. Expert Forum. All rights reserved.